W3vina.COM Free Wordpress Themes Joomla Templates Best Wordpress Themes Premium Wordpress Themes Top Best Wordpress Themes 2012

RESVERATROL, MINUNEA DIN VIE

RESVERATROL,  MINUNEA DIN VIE

 

Resveratrolul este o substanta cu proprietati multiple, care cucereste din ce in ce mai multi specialisti.

Franta, centrul cultural al lumii moderne, este tara cu cea mai mica rata a bolilor coronariene si a obezitatii din lume. Studii epidemiologice au asociat consumul regulat de vin rosu, obicei traditional in Franta, cu o scadere a morbiditatii cardiovasculare – atentie, francezii beau un pahar de vin rosu la masa de pranz. Pe masura ce studiile au avansat, a fost evident ca resveratrolul este “vinovatul” principal. Dar studiile au relevat ca aceasta substanta nu se limiteaza la aparatul cardio-vascular, beneficiile sale atingand un spectru foarte larg de afectiuni.

Din punct de vedere biochimic, resveratrolul este o stilbena(principala stilbena din struguri) si apartine clasei polifenonilor non-flavonoidici. S-a constatat ca unele plante sintetizeaza resveratrolul ca raspuns de aparare la: expunere la doze ridicate de ultraviolete, parazitare fungica,etc

Istoric

Resveratrolul a fost identificat in anul 1939 de catre chimistul japonez M.Takaoka, in planta numita Strigoaie(Veratrum album), o planta medicinala foarte puternica.  Dupa mai multi ani s-a descoperit ca aceasta substanta este continuta in cantitati mari de catre strugurii din vita de vie dar si in vinul rosu.

In anul 2003, un biolog american, Dr. David Sinclair, a descoperit ca administrarea de resveratrol prelungeste viata insectelor cu pana la 54%. Apoi in 2006 un grup de cercetatori italieni au demonstrat ca pestii hraniti cu suplimente de resveratrol traiesc in medie cu 30% mai mult, sunt mai rezistenti la efort si au o abilitate mai mare in a evita stimulii neplacuti. Studiile au continuat, astfel incat in momentul de fata actiunile biologice ale resveratrolului sunt foarte cunoscute.

Actiuni biologice

Este o substanta antioxidanta, cu efect de neutralizare a radicalilor liberi si a altor substante pro-oxidative.Un articol recent arata ca resveratrolul creste de 14 ori activitatea MnSOD (SOD2). MnSOD neutralizeaza ionul superoxid , conferind rezistenta la disfunctiile mitocondriale si la moartea celulelor indusa in diverse contexte patologice. Se pare ca tot pe aceasta cale (a SOD), resveratrolul amelioreaza leziunile de reperfuzie si cele induse de iradiere, inclusiv cele minore, datorate expunerii tegumentelor la radiatii ultraviolete. Modul in care resveratrolul ar influenta superoxid – dismutaza (SOD) este prezentat de calea urmatoare: RESV –> SIRT1 / NAD+ –> FOXO3a –> MnSOD. El stimuleaza SIRT1(sirtuina 1) sa determine migrarea factorilor de transcriptie FOXO catre nuclei, ceea ce va amplifica activitatea transcriptionala a proteinei FOXO3a. Se stie ca aceasta proteina are drept tinta fiziologica Mn-SOD, expresia dismutazei fiind puternic indusa in celulele in care FOXO3a este bine exprimata.

 

Resveratrolul se arata a fi o substanta cu potential si in profilaxia si tratamentul unor afectiuni degenerative ale sistemului nervos.

El induce expresia unor gene implicate in biogeneza mitocondriala si in fosforilarea oxidativa, prin activarea SIRT 1 si a PGC-1 alfa, efectele fiind teoretic pozitive in boala Parkinson. Resveratrolul pare sa protejeze impotriva pierderilor neuronilor dopaminergici induse de MPTP (1-metil-4-fenil-1,2,3,6-tetrahidropiridina) la soareci. Resveratrolul poate fi util si in profilaxia bolii Alzheimer, desi dozele la care s-au obtinut efecte pozitive au fost cu mult mai mari decat cele disponibile in mod obisnuit.

 

In decembrie 2007 un studiu a aratat ca resveratrolul creste cantitatile intracelulare de glutation, pe calea reglarii Nrf2-dependente a gama-glutamilcisteinei, la nivelul celulelor pulmonare epiteliale, protejandu-le fata de stresul oxidativ indus de substantele din extractul de fum de tigara. Resveratrolul inhiba eficient in vitro oxidarea LDL. Problema o reprezinta insa existenta unor efecte similare in vivo. . Ca si in cazul altor fitonutrienti, si aici nivelurile circulante sau tisulare dupa administrarea per os sunt mici, mai reduse decat ale altor antioxidanti (de exemplu, ale vitaminelor antioxidante sau ale glutationului).

 

O alta cale prin care resveratrolul ar putea actiona in organism ar fi cea a receptorilor estrogenici. Structura sa chimica este asemanatoare cu cea a agonistilor estrogenici sintetici de tipul die tilstilbestrolului, de unde se poate trage concluzia ca ar putea avea un efect similar. Studiile experimentale efectuate pe culturi celulare au aratat ca substanta poate fi pro sau antiestrogenica sub influenta unor conditii diverse, cum ar fi tipul celulei, izoforma receptorului estrogenic (ER alfa sau beta), prezenta estrogenilor endogeni, etc.

De exemplu, pe celule neoplazice mamare posesoare de receptori estrogenici, resveratrolul a actionat ca agonist in absenta estrogenului endogen si ca antagonist, in prezenta acestuia.

 

Unii oameni de stiinta au aratat ca resveratrolul creste productia endogena de testosteron, datorita faptului ca este un modulator selectiv al receptorilor estrogenici si un inhibitor al aromatazei. Studii diverse efectuate pe culturi de celule au indicat faptul ca resveratrolul ar avea si o activitate anticanceroasa, care poate fi explicata prin mai multe mecanisme de actiune: pastrarea reglarii ciclului celular normal, inhibarea proliferarii si a inducerii apoptozei, inhibarea invaziei tumorale si a angiogenezei, efecte antiinflamatorii, actiuni asupra biotransformarii enzimelor,etc.

 

O celula poate suferi leziuni la nivelul ADN-ului sub actiunea unor factori agresivi (de exemplu, razele UV). In mod obisnuit, aceasta incearca sa repare modificarea si daca acest lucru nu este posibil, calea urmata este apoptoza(moartea celulei). In conditii patologice, celula nu urmeaza nici unul din itinerariile de mai sus, mutatia ramane si poate contribui la aparitia unui cancer. Daca se administreaza resveratrol, in vitro, ciclul celulei este cel normal.

Despre resveratrol s-a spus ca ar fi si una din cheile catre o longevitate substantial marita.

 

S-a remarcat ca restrictia calorica este capabila sa prelungeasca speranta de viata la diverse specii (inclusiv la mamifere), prin stimularea enzimei Sir2 (din familia sirtuinelor). Daca se administreaza resveratrol unei culturi de drojdie, se observa, chiar in absenta restrictiei calorice, o stimulare a activitatii enzimei de mai sus si o prelungire cu 70% a duratei de viata. Substanta a prelungit si supravietuirea unor viermi (C. elegans) si a musculitei de vin (D. melanogaster) prin acelasi mecanism. Exista un efect similar, dependent de doza, pentru un peste vertebrat (N. furzeri). Ramane de vazut daca acelasi lucru se intampla si la fiinte superioare din punct de vedere morfologic. Un studiu foarte recent a descoperit ca resveratrolul prelugeste viata unor soareci hraniti cu pranzuri hipercalorice, facandu-i sa supravietuiasca tot atat de mult ca si semenii hraniti normocaloric, in ciuda nivelului plasmatic mare de acizi grasi liberi si colesterol (nivelurile insulinemiei si glicemiei la acesti soareci au fost apropiate de cele ale soarecilor hraniti normal).

 

S-a spus, pe buna dreptate, ca o celula canceroasa este o celula care prolifereaza haotic si refuza sa se “sinucida”. Resveratrolul are capacitatea de a inhiba proliferarea si de a induce apoptoza(moartea) celulelor neoplazice.

Celulele neoplazice au si alte caracteristici patologice, printre altele, aceea de a invada tesuturile normale (invazie tumorala) si de a forma vase noi, care sa le asigure nutrientii necesari (angiogeneza). Ambele procese sunt inhibate in vitro de resveratrol,prin deprimarea actiunii unor metaloproteinaze cu efect in invazie si prin oprirea angiogenezei. In ceea ce priveste interventiile enzimatice, resveratrolul inhiba actiunea si expresia unor enzime implicate in transformarea compusilor necancerigeni, in substante cu actiune cancerigena (ex. enzimele sistemului citocrom P450 – izoenzima CY1A1, desi acest aspect nu este relevant in ceea ce priveste bioactivarea mediata de izoenzima a benzo(a)pirenului. In plus, creste expresia enzimelor fazei a 2-a, care favorizeaza eliminarea substantelor cancerigene (ex. NAD(P)H- quinona). In fine, o alta actiune care interfera formarea unui neoplasm este cea antiinflamatoare. Resveratrolul inhiba, in vitro, cateva enzime implicate in procesele inflamatorii (ciclooxigenaza, lipooxigenaza, etc), ca si unii factori de transcriptie pro-inflamatori (NFkB si AP-1).

Utilizarea experimentala a substantei a scazut proliferarea unui mare numar de linii celulare canceroase umane de san, prostata, stomac, colon, pancreas, tiroida. Pe modele animale, administrarea per os a resveratrolului a inhibat dezvoltarea cancerelor esofagian, intestinal si mamar si a neuroblastoamelor. In cazul soarecilor predispusi genetic la cancer de colon, efectele au fost mixte.

 

O provocare importanta in patologia contemporana o reprezinta bolile cardio-vasculare.

De aceea resveratrolul a fost investigat si din punctul de vedere al profilaxiei si/sau tratamentului acestor afectiuni. Actiunile sale au fost pozitive, dar numai pe studii in vitro sau pe animale de experienta. Astfel, resveratrolul inhiba expresia moleculelor de adezivitate in culturile de celule endoteliale, inhiba proliferarea fibrelor musculare netede vasculare, stimuleaza activitatea enzimei eNOS, care catalizeaza formarea de oxid nitric in celulele endoteliale, inhiba agregarea plachetelor.

Studii recente efectuate la Universitatea statului Ohio arata ca resveratrolul are o actiune inhibitorie directa asupra fibroblastelor cardiace, putand intarzia progresia fibrozelor cardiace.

 

Oamenii de stiinta au adus in lumina un alt efect al substantei de care discutam, cel de a diminua glicemia la animalele de experienta diabetice si de a interveni in instalarea si evolutia diabetului zaharat. Actiunea resveratrolului s-ar exercita asupra transporterilor GLUT4 (din muschi si tesut adipos) si a GLUT1 (prezent in toate tesuturile) ai glucozei. Resveratrolul stimuleaza transportul glucozei catre anumite tesuturi (inclusiv muschi striati) care detin transportori ai glucozei in izoforma GLUT4 insulino-senzitiva. In schimb in ceea ce priveste tesuturile care detin izoforma GLUT1, resveratrolul blocheaza transportul glucozei, legand si inhiband transportorul. Din pacate GLUT 1 domina in anumite tesuturi importante, de aceea administrarea inadecvata de resveratrol ar putea crea disfunctionalitati la nivelul creierului, retinei, placentei sau eritrocitelor. Deci chiar daca substanta scade glicemia, ea poate produce si efecte negative care ii limiteaza deocamdata utilizarea in acest domeniu. In diabet, resveratrolul ar putea interveni si pe calea activarii sirtuinelor, el fiind un compus activator al acestora (sirtuin-activating compound – STACs). Substantele STACs se leaga la azotul terminal al SIRT 1, determinand activarea alosterica a acesteia. Activitatea resveratrolului ar putea fi benefica in tratamentul diabetului de tip 2, deoarece in experientele pe soarecii care imbatranesc, substanta a diminuat glicemia si insulinemia. Modul in care resveratrolul intervine este exact cel citat anterior, prin intermediul SIRT 1, substanta cu rol important in mentinerea normala a glicemiei (se afla in studiu sinteza unor derivati care sa actioneze ca activatori ai SIRT 1).

 

In testele de laborator, resveratrolul a stimulat enzima umana SIRT 1, dar este incerta actiunea asupra sperantei de viata la om. Oricum, dozele de resveratrol necesare pentru a creste activitatea SIRT 1 sunt mari, cu mult superioare celor care se pot obtine in plasma prin administrarea sa orala. Un studiu din acest an (2008) efectuat pe soareci a indicat ca doze dietetice mici de resveratrol altereaza expresia genelor in inima, muschi scheletici si creier, in mod similar efectului care apare prin restrictie calorica. In acelasi studiu, resveratrolul a scazut declinul functiei cardiace odata cu inaintarea in varsta, oferind dovezi histologice ale reducerii aterosclerozei si dovezi ale cresterii distensibilitatii aortei, a antagonizat efectele dietei hiperlipidice asupra ficatului, cordului si muschilor si a redus osteoporoza. El pare sa actioneze pe calea activarii receptorilor nucleari PPAR (receptori activatori ai proliferarii peroxizomilor) de catre coactivatorul proteic PGC-1 gama, si prin cresterea biogenezei mitocondriale. Relevanta umana a acestor descoperiri este inca departe de a fi dovedita.

 

Sursele de resveratrol sunt:

– surse alimentare si

-suplimente alimentare/produse alternative/parafarmaceutice

In ceea ce priveste alimentele, substanta se gaseste in struguri (doar in coaja si in cantitati diferite in functie de soi, regiune si expunerea la infectii fungice), in vin, alune, fructe de padure din familia Vaccinum (coacaze rosii si negre, afine, merisoare ), in merele cu coaja rosu-inchis spre violet, in prunele inchise la culoare, in varza rosie, in arahide, in ceapa rosie, in fasolea boabe de culoare neagra.  Forma de resveratrol din struguri este aceea de glucozid trans, iar in vin se gasesc si cantitati crescute de agliconi de resveratrol, care se datoreaza fermentatiei glucidice. In vin se gaseste si resveratrol in forma cis. Este de retinut ca vinul rosu are un continut bogat de polifenoli cu actiune sinergica , resveratrolul fiind numai unul dintre acestia.

Suplimentele de resveratrol contin extracte de plante (cel mai frecvent, radacina plantei Polygonum cuspidatum), extracte de vin si strugure negru. Dozajul suplimentelor variaza (10 -50 mg de resveratrol).

Nu se cunosc efectele adverse sau toxice consecutive administrarii de resveratrol.

 

De asemenea, tinand seama de efectele produsului, el trebuie indicat cu precautie in combinatie cu medicamente anticoagulante si antiagregante, cu medicamente metabolizate de citocromul P450 3A4 (CYP3A4) (antihipercolesterolemiante, antiaritmice, imunosupresante, antihistaminice, benzodiazepine etc).

 

Problema de baza ridicata de resveratrol este cea a biodisponibilitatii si a metabolizarii compusului. Cea mai eficienta modalitate de a-l administra subiectilor umani este cea orala, dar fara ca subiectul sa inghita produsul. Substanta se absoarbe direct prin mucoasa cavitatii bucale. 50 ml de resveratrol retinuti in cavitatea bucala pentru un minut inainte de inghitire conduc la aparitia a 37 ng/ml resveratrol liber plasmatic dupa 2 minute de la inghitire. Un nivel similar se obtine numai dupa administrarea per os a unui comprimat de 250 mg. 70% din resveratrolul administrat per os se absoarbe, dar metabolizarea intestinala si cea hepatica sunt foarte rapide, rezultand forme conjugate (glucuronat si sulfonat). Numai 5% din dozele administrate oral pot fi regasite ca atare in plasma. Restul sunt metaboliti, dintre care resveratrol-3-O-glucuronid si trans-resveratrol-3-sulfat sunt principalii compusi plasmatici. Oamenii de stiinta sugereaza ca tocmai asupra actiunii acestor metaboliti ar trebui orientate cercetarile, inclusiv asupra eventualei lor deconjugari in interiorul celulelor. In urma studiului farmacocineticii resveratrolului reiese foarte clar ca nu este judicios ca toate experimentele sa se concentreze pe aplicarea de resveratrol nemodificat, pentru ca in vivo concentratii ca cele la care se obtin actiuni pozitive sunt imposibil de obtinut. In aceasta directie, mitul “paradoxului francez” pare sa se naruiasca, deoarece consumul de vin sau al altor bauturi de strugure nu reuseste sa creasca decat in mica masura cantitatea de resveratrol nemetabolizat din plasma consumatorilor. Explicatia paradoxului trebuie cautata in alta parte sau trebuie recunoscuta existenta unor factori sinergici care actioneaza concertat (polifenilii diversi din vin , alcoolul, etc).

 

Daca se poate trage o concluzie, studiind toate informatiile oferite de literatura despre resveratrol, cazuistica si rezultatele concrete, atunci aceea este ca substanta are efecte absolut miraculoase. Resveratrol Forte oferit de noi, contine ambele forme de resveratrol, fiind poate cel mai bun de pe piata. Intrati pe link: http://www.cosmeticabio-zeolit.com/resveratrol-forte-synergistic-250-mg90-vcaps/

Administrator site

Bibliografie.

Dr. Corina Aurelia Zugravu

Formula AS-nr.934/2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *